Nationala de rugby la Mitoc: Florica Murariu, o pagina in istoria sportului romanesc!

Din 4 iunie 2010 puteti vizita noul muzeu in Memoria ruigbystului

Un eveniment emotionant s-a petrecut joi in comuna Mitoc, unde a fost inaugurat muzeul dedicat memoriei rugbystului botosanean Florica Murariu. Cu acest prilej, comuna a fost vizitata atat de echipa nationala de rugby, mai ales ca antrenorul echipei, Romeo Gontineac, si vicepresedintele Federatiei de Rugby, Pompiliu Bors, sunt botosaneni, cat si de cei doi subprefecti, Paul Secrieru si Daniel Moruzi, inspectorul scolar adjunct Gheorghe Carmocanu, directorul Directiei de Sport, Dorel Budai.

Imediat dupa vizita la Scoala Generala Mitoc, care poarta numele lui Florica Murariu, ocazie cu care elevii au avut bucuria de a se fotografia cu echipa nationalei de rubgy, s-a mers la casa rugbystului botosanean care s-a stins din viata la Revolutia din 1989, unde actualul capitan al echipei a dezvelit placuta comemorativa a fostului capitan al echipei nationale de rugby, Florica Murariu. Apoi intreaga echipa a mers la cimitir, pentru a depune coroane de flori si a aprinde lumanari la mormantul rugbystului botosanean.

"Evenimentul este deosebit, cred ca toti jucatorii sunt constienti ca astazi punem si participam la o fila importanta din istoria rugbyului romanesc. Daca tinerii jucatori nu stiu foarte bine fostii jucatori, este pentru ca am neglijat treaba asta, acum trebuie sa felicitam autoritatile judetului, Federatia, toti oamenii care au participat pentru a face cunoscute valorile pe care le-am avut. Sunt convins ca in viitor ne vom cunoaste foarte bine jucatorii care au participat la echipa nationala", a precizat Romeo Gontineac, antrenorul echipei nationale de rugby.

Muzeul "Florica Murariu" se afla chiar in sala de sedinte a Primariei din Mitoc, fiind expuse atat obiecte care i-au apartinut lui Florica Murariu, primite de la familia sa, cat si echipamente sportive de rugby.

"Am facut acest muzeu drept recunostinta pentru ceea ce a fost Florica Murariu. De altfel, mi-a venit in minte ceva mai tarziu si incercam acum sa punem in lumina nu numai activitatea sportiva a lui Florica Murariu, incercam sa facem un muzeu care sa cuprinda tot ceea ce a dat Mitocul, pentru ca mai avem sportivi de performanta. Muzeul este in sala de sedinta a Primariei pentru ca incercam sa imprimam un specific local, senzatia consilierilor locali ar trebui sa fie aceea de responsabilitate fata de comuna", a declarat Vasile Capota, primarul comunei Mitoc.

Florica Murariu a fost rapus in zilele Revolutiei, botosaneanul fiind in anul 1989 capitan al echipei nationale de rugby si unul dintre cele mai importante nume din sportul romanesc.
In decembrie 1989, Florica Murariu incerca sa ajunga la club si a iesit de la o statie de metrou, moment in care a fost oprit de o patrula de soldati. Gestul sau prea brusc de a-si scoate buletinul din buzunar l-a facut pe unul dintre soldati sa traga fara mila.

“Prin acest muzeu doresc sa cinstesc memoria jucatorului Florica Murariu. Pentru tot ce a facut Florica Murariu pentru rugbyul romanesc cred merita aceasta cinste. Am dorit ca acest muzeu sa fie in casa parinteasca dar domnul primar a dorit ca Muzeul Florica Murariu sa fie in sediul Primariei”, a precizat fratele fostului capitan al echipei nationale.

Cei care poseda materiale despre jucator si care doresc sa le doneze pentru muzeu o pot face la sediul FRR din Bulevardul Marasti sau la sediul primariei Comunale Mitoc.

Florica Murariu 1955-1989:
- capitan al echipei Steaua si al echipei nationale
- a castigat 10 titluri de campion national
- 69 de selectii pentru Romania
- a participat la prima Cupa Mondiala din 1987
- a fost in teren la victoriile Romaniei cu Franta, Italia, Tara Galilor, Scotia
- a fost cooptat in Selectionata Mondiala cu ocazia Centenarului Rugbyului Galez desfasurat pe Arms Park
- a participat la 12 editii ale Campionatului European (FIRA) – trei dintre ele castigate
- maestru emerit al sportului
- ofiter MApN
- a fost impuscat in timpul Revolutiei din 1989

Portret / Ilie Pascal, veteranul cu muzica în sânge

Scrie, dansează şi cântă foarte bine la vioară. Acestea sunt doar câteva dintre calităţile veteranului de război, care şi-a scos luna aceasta a 16-a carte. Are 87 de ani şi o energie de invidiat. Colonelul în rezervă Ilie Pascal poate spune că şi-a trăit viaţa aşa cum a vrut. A excelat în mai multe domenii şi i-a molipsit cu pofta lui de viaţă pe toţi cei care au ajuns să-l cunoască. S-a născut în comuna Mitoc şi e cât se poate de mândru de originile lui. În 1944 a obţinut diploma pentru învăţător şi tot în acelaşi an am început şcoala militară.

„Am făcut şcoala militară de ofiţeri, infanterie, numărul 6, din Ineu, judeţul Arad. În acea perioadă am participat pe frontul de Vest la eliberarea Ardealului de sub ocupaţia hortistă. După terminarea şcolii militare am fost concentrat la Academia Militară pentru perfecţionare ca ofiţer superior“, povesteşte Ilie Pascal, care se mândreşte cu două decoraţii: cea pentru eliberare de sub jugul fascist şi crucea comemorativă a celui de-Al doilea Război Mondial. Până în 1999 a fost preşedinte al Asociaţiei Veteranilor de Război din Mitoc, iar un an mai târziu a fost ales preşedinte al subfilialei Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război pe municipiul Botoşani.

De la armată, la muzică şi dansuri


Timp de aproape 40 de ani, veteranul de război Ilie Pascal a fost învăţător, profesor de muzică şi director la Şcoala din Mitoc. A fost şi director al căminului cultural din localitate. De muzică nu s-a desparţit nici acum. Ilie Pascal a înfiinţat ansamblul ostăşesc de cântece şi dansuri „Ştefan cel Mare şi Sfânt“ la Casa Armatei, cu care ţine spectacole la diferite ocazii. În ceea ce priveşte activitatea din învăţământ, aceasta nu a trecut neremarcată. Colonelul a primit difertite distincţii în acest sens. Cel mai mult a contat, spune el, faptul că a reuşit să scoată de pe băncile şcolii „oameni cu carte“, respectiv profesori universitari, campioni la lupte şi nu numai.


„Mândria mea sunt foştii mei elevi, printre care se numără profesorii universitari Ioan Caproşu şi Mihai Delibaş, ambii la Universitatea «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi“, spune colonelul în rezervă.


16 cărţi lansate şi încă una pe drum


Căsătorit de două ori, soarta l-a lasat să se apropie de vârsta de 90 de ani, singur. Are trei copii şi nu duce lipsă nici de nepoţi. Singurătatea şi-o omoară corespondând cu prietenii, scriind pe la ziare şi reviste, iar din când în când mai scoate şi câte-o carte. Luna aceasta şi-a lansat cea de-a 16-a carte, intitulată „Pilot pe nava vieţii - Romanul vieţii mele“.


Lansarea nu a dus lipsă de cântec şi dans, protagonistul spectacolului fiind chiar autorul, care mânuieşte vioara cu o măiestrie rar întâlnită la vârsta sa. Prima sa carte a ieşit de sub tipar în urmă cu nouă ani, dar cea mai importantă lucrare este o monografie folclorică.


„Din cele 16 cărţi scrise, cele mai importante sunt: monografiile istorice şi folclorice ale zonei Mitoc. «Monografia folclorică» are patru volume, însumând 1.200 de pagini. Odată cu publicarea acestei monografii folclorice, am fost primit ca membru activ al Uniunii de Creaţie a Muzicienilor din România“, spune Ilie Pascal.


______________-

profil
născut. 3 decembrie 1922, Mitoc, judeţul Botoşani.
studii. Şcoala normală „Alexandru Vlahuţă“ din Şendriceni şi Şcoala Militară de Ofiţeri din Ineu.
familie. Are trei copii.

întrebări şi răspunsuri
Care este secretul longevităţii şi a energiei de care daţi dovadă?
Am dus o viaţă cumpătată, nu am pierdut nopţile şi nu am fumat niciodată. Mi-am îngrijit sănătatea în fiecare zi. De mâncat, am mâncat cu regularitate de trei ori pe zi, consistent. Am evitat locurile poluate şi am mers periodic în staţiuni de odihnă şi tratament. Secretul este totuşi că tot ce am făcut mi-a plăcut.
Aveţi vreun regret?
Nu am niciun regret. Ce am vrut am făcut. Am fost dascăl toată viaţa, am fost om de cultură toată viaţa. Mi-a plăcut să scriu la ziare şi reviste. Mă consider un om împlinit.

ce-i place

„Folclorul românesc. Mi-a plăcut să fiu educator al tinerei generaţii. După ce am ieşit la pensie, mi-a plăcut şi-mi place să scriu despre gândurile mele din trecut şi din prezent, despre viaţa mea, despre folclor şi oameni. Printre artiştii mei preferaţi se numără Maria Lătăreţu şi Gheorghe Hazgan“, spune Ilie Pascal.

ce nu-i place
„Pe lumea asta, cel mai tare am urât beţia şi oamenii beţivi. Nu-mi plac nici fumătorii. Tutunul l-am urât toată viaţa. Astea sunt lucrurile care nu-mi plac deloc“, precizează colonelul.

articol din adevarul.ro

Două familii din comuna Mitoc, judeţul Botoşani, au împreună 27 de copii!

Soţii Marcela şi Marin Cosmeanu au primit în familia lor, cel de-al 14-lea membru, în timp ce vecinii lor, Gheorghe şi Elena Adascălului, au “numai” 13 urmaşi


1.Emanuela (13 ani), 2.Beniamin (12 ani), 3.Sara (2 ani), 4.Elisabeta (10 ani), 5.Tabita (7 ani), 6.Adelina (3 ani), 7.Cătălin (6 ani), 8.Rebeca (5 ani), 9.Alesia (o săptămână), 10.Lidia (14 ani), 11.David (un an şi două luni), sărutat de frăţiorul lui, Beniamin (nr. 2), 12.Aurelia (19 ani), 13. Estera (16 ani), 14.Ionela (18 ani)
Gheorghe şi Elena Adascălului au împreună 13 copii şi cu toţii trăiesc de pe urma celor 100 de capre, de care au grijă membrii familiei, cu mic, cu mare. “Nu ne putem plânge, avem lapte, brânză şi cu astea ne descurcăm”, spune Elena Adăscălului. În gospodărie, toată lumea ajută – cei mici au grijă de animale, iar fetele mai mari se ocupă de curăţenie şi fac mâncare. Doar fraţii mai mari, Gheorghe şi Vasile, şi-au căutat de lucru în alte colţuri ale ţării, pentru a-şi ajuta familia cu bani. În fiecare seară, membrii familiei se adună în jurul mesei, unde îi aşteaptă o oală mare de 10 litri de borş, mămăligă şi lapte. “Sunt cuminţi şi ascultători. Chiar dacă uneori şi-ar dori o ciocolată sau o jucărie, nu ne spun nimic să nu ne amărască”, spune tristă femeia.
Trăiesc din alocaţii

Vecinii soţilor Adascălului sunt membrii unei alte familii numeroase. Marcela (36 de ani) şi Marin Cosmeanu (39 de ani) au în jurul lor 14 urmaşi. Mezina e o fetiţă pe care familia a întâmpinat- o cu mare drag în urmă cu o săptămână. Deşi cu toţii trăiesc din alocaţiile copiilor – 800 de lei, părinţii încearcă să se descurce. “E greu, dar îi vom creşte cum putem. Îmi dau şi viaţa, dar copiii nu-i dau altcuiva. Numai eu ştiu câte nopţi nu am dormit, cât m-am chinuit să-i cresc şi să-i văd în jurul meu”, spune Marcela. Micuţii nu se plâng nici ei. Mănâncă laptele şi mămăliga cu poftă şi se distrează jucând ascunselea.
1.Petronela (16 ani), 2.Alexandru (15 ani), 3.Mariana (4 ani), 4.Petrică (5 ani), 5.Daniela (8 ani), 6.Daniel (9 ani), 7.Ilie (3 ani), 8.Anca (13 ani), 9.Neculae (10 ani), 10.Florentina (19 ani), 11.DVasile (21 de ani), 12.Gheorghe (17 ani), 13.Elena (20 ani)